O trecere în revistă a comisioanelor percepute de băncile din România îţi oferă prilejul să observi capacitatea bancherilor de a face bani din piatră seacă şi incapacitatea acestora de a-şi proba fairplay-ul faţă de clienţi. Faultează cu graţie. În fotbal se spune că unele faulturi fac parte din strategia de joc, acestea constituind fapte reprobabile, care salvează însă echipa sau contribuie la conservarea rezultatului. Mai simplu: aduc profit! Aşa şi bancherii: inventează comisioane pentru prosperitatea băncilor…

Mă minunez uneori de “tupeul” de care dau dovadă unele comisioane. Sunt de-a dreptul sâcâitoare. Nu te poţi simţi confortabil în compania unui comision de rezervă minimă obligatorie (Volksbank - 1,85% pe an pentru împrumuturile în euro şi 1,36% pe an pentru creditele în lei, aplicat la soldul creditului şi plătibil lunar o dată cu dobânda) sau a unuia de administrare aplicat la valoarea evaluată a imobilului pe care se pune impotecă (Piraeus Bank - 0.03%, perceput lunar). Volksbank a “descoperit” acest comision pentru a fenta restricţiile impuse de Banca Naţională şi pentru a-şi acoperi cheltuielile survenite în urma reglementărilor BNR, fără ca acestea să se oglindească în dobândă - principalul element “cântărit” de români atunci când evaluează costul unui produs bancar. În cazul Piraeus Bank, comisionul de administrare nu este ceva ieşit din comun… ci felul în care se aplică! Este împotriva firii să comisionezi întreaga valoare evaluată a imobilului pe care se pune ipotecă. Adică, în cele mai multe cazuri, pe valoarea casei pe care urmează să o cumperi. Pentru că astfel se vor comisiona şi banii pe care îi aduci tu de acasă pentru a constitui avansul de 25%. Şi să te ferească sfântul să ai un avans mai mare!

Un alt comision care mie îmi stârneşte o stare de inconfort este cel de retragere numerar, aplicat pentru orice bani luaţi de la bancă, fie că este vorba de maturitatea unui depozit sau de obţinerea unui credit. Toţi banii trec printr-un cont. Ţi-a fost aprobat creditul pentru locuinţă solicitat, ai grijă să deţii câteva sute de euro pentru achitarea acestui comision (de regulă de 0,5% din suma retrasă). Şi un exemplu bun pentru a sublinia faptul că acest comision nu a trecut neobservat în rândul clienţilor este decizia OTP Bank de a nu miza pe o asemenea taxă în cazul creditului pentru locuinţă. Banca ungurească a inserat printre avantajele produsului lipsa comisionului de retragere numerar pentru credit.

Sănătatea şi occidentalizarea sistemului bancar din România sunt puse la grea încercare de un mic amănunt extrem de important şi omis de factorii de decizie din domeniu. Dacă avem bănci sigure, produse doldora, o bancă centrală permanent vigilentă şi activă şi instituţii gata să sară în ajutorul băncilor (gen Asociaţia Română a Băncilor sau Biroul de Credit!!!), lipseşte cu desăvârşire un organism care să apere interesele clienţilor bancari. Cu un Oficiu pentru Protecţia Consumatorilor total pe lângă, care îşi afişează cu nonşalanţă neputinţa atunci când vine vorba de plângeri împotriva băncilor (ba chiar are tupeul să transmită aceste plângeri pe un traseu care trece pe la BNR şi se termină la banca incriminată!!!), clienţii nemulţumiţi n-au absolut nici o soluţie. N-au nici un avocat! Dacă au inspiraţia să-şi ceară dreptatea direct la Banca Naţională, lucrurile decurg la fel sau sunt trimişi la Tribunal. Inuman, incorect, nesănătos şi total neproductiv!!! Corect şi transparent ar fi ca relaţia dintre o bancă şi un client să fie arbitrată de o instituţie neutră, care să se poată erija în avocat dacă se dovedeşte că banca a calcat strâmb. Este bine ca instituţiile de credit să se teamă de ceva. Este bine ca toate acele contracte “bine-alcătuite” (!!!) de bănci să fie verificate şi, eventual, refăcute… astfel încât clientul să se poată “sprijini” pe ele în cazurile în care se simte nedreptăţit. În acest moment, clientul este la mâna băncii. Dacă ameninţă cu Tribunalul, iar banca se ştie cu musca pe căciulă (nu sunt puţine cazurile!), se încearcă muşamalizarea situaţiei prin diverse “oferte” sau “reduceri” la mica înţelegere. Acest lucru dovedeşte că se impune grabnic înfiinţarea unei instituţii neutre, care să asigure un climat sănătos în relaţia bancă-client. În primul rând este în interesul băncilor, care astfel se pot debarasa de vociferările tot mai “ascuţite” din partea unor clienţi care se consideră înşelaţi.