Lucrurile s-au simplificat destul de mult în cazul celei mai vechi instituţii bancare din România. Continuarea procesului de privatizare leagă viitorul Casei de Economii şi Consemnaţiuni de una dintre băncile rămase în cursă: OTP Bank sau National Bank of Greece (NBG). Mai există însă şi un “plan de rezervă”, constituit de posibilitatea ca statul român să refuze să mai vândă acţiunile. Oricare dintre aceste variante va ieşi câştigătoare, realitatea este … din pacate … una singură: timpul nu mai are răbdare cu CEC.
Tâmplăria este scorojită, cărămiziul aproape că s-a şters, pe alocuri transformându-se în roşu, dând impresia că banca sângerează. Geamurile sunt prăfuite, mobilierul este învechit, aspectul celor mai multe sucursale este neîngrijit, atitudinea funcţionarilor este delăsătoare. Faptul că CEC-ul este la un pas de privatizare este parcă un motiv întemeiat de a nu mai veghea la imaginea băncii. După aproape un secol de grandoare, 50 de ani de prim-plan totalitarist şi alţi 16 ani de umilinţă, în care autorităţile nu au ratat nici măcar o ocazie de a batjocori instituţia bancară, CEC-ul de astăzi suferă!
Discutând la începutul acestui an cu preşedintele băncii, Eugen Rădulescu, despre planurile de viitor ale CEC, l-am întrebat de ce nu se umblă mai mult la imaginea actuală a CEC. La început, bancherul mi-a spus că preferă ca banii pe care i-ar investi în “înfrumuseţarea” băncii să-i aloce pentru sistemul informativ şi dezvoltarea portofoliului de produse, opinând că nu este de acord cu sintagma “Afară vopsit gardul, înăuntru leopardul”. Nimic fals în opţiunea domnului Rădulescu, numai că aceasta este incompletă. CEC-ul de astăzi mai are nevoie de schimbarea atitudinii prin “educarea” funcţionarilor de la ghişee şi prin grabnica şi atât de necesara “schimbare la faţă” a sucursalelor. Un sistem informatic performant şi produse cu sacul nu fac doi bani fără acestea. La ce folosesc computerele de ultimă generaţie dacă nu prea are cine să le butoneze. Nu cred că a ratat nimeni ocazia de a vedea o funcţionară de la CEC, Poşta Română sau CFR (exemplele pot continua!) chinuindu-se să “opereze” o comandă pe calculator. Este un chin groaznic, fapt pentru care, inevitabil, povestioara se încheie cu câteva înjurături scăpate de funcţionară printre dinţi la adresa conducerii, care a forţat-o să se “lupte” cu lighioana conectată la priză. Concluzia este simplă: CEC-ul are nevoie de investiţii imense pentru transformări radicale. De altfel, la aceeaşi concluzie a ajuns şi preşedintele băncii. Oficialul CEC susţine că indiferent de decizia statului roman în ceea ce priveşte privatizarea CEC, instituţia de credit va avea nevoie de bani pentru ca proiectul de restructurare demarat anul trecut să poată continua.
La ultima întrevedere cu domnul Eugen Rădulescu, domnia sa se declara neputincios în privinţa definitivării planului de dezvoltare a băncii, în condiţiile în care “Bătrâna doamnă” a sistemului bancar românesc nu va beneficia de o infuzie de capital. “Eu de anul trecut de când am preluat conducerea CEC le-am spus tuturor - primului ministru şi miniştrilor de finanţe - că va veni o zi în care banca va avea nevoie de capitalizare. Ei bine ziua aceea a venit”, mi-a precizat preşedintele Casei de Economii şi Consemnaţiuni. “Avem nevoie de mai multe resurse”, a continuat oficialul CEC, referindu-se şi la punctele cheie care vor acapara cei mai mulţi bani: modernizarea celor 1.400 de sucursale şi agenţii şi pregătirea salariaţilor.
