Archive for March, 2007

Trebuie schimbată conducerea CEC?

Monday, March 19th, 2007

Cotidianul “Gândul” ne anunţă în ediţia de astăzi că “Se caută bancher român cu experienţă pentru conducerea CEC“. Practic, aflăm că ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, s-a hotărât să-l înlocuiască pe actualul preşedinte al CEC, Eugen Rădulescu, fără a furniza însă şi o motivaţie clară pentru această decizie. “Deocamdată, căutăm un bancher potrivit, român, cu experienţă pe piaţă, care să preia conducerea CEC şi care să îşi facă ulterior o echipă performantă”, le-a spus Vlădescu jurnaliştilor de la Gândul. De aici putem trage concluzia că ministrul Finanţelor consideră că Eugen Rădulescu nu este un bancher potrivit pentru CEC şi că domnia sa nu are suficientă experienţă pe piaţă. Aş fi primit altfel această veste a schimbării, dacă domnul Sebastian Vlădescu aducea câteva explicaţii şi supunea atenţiei publice minusurile constatate în managementul CEC-ului. Cum însă acest lucru nu s-a întâmplat, putem crede că, mai degrabă, statul român caută să pună în funcţia de preşedinte al CEC un pion important, care să ştie şi să cunoască foarte bine “mersul banilor”. Nu ştiu cât este de potrivit Eugen Rădulescu să administreze procesul de restructurare al CEC, dar ştiu foarte bine cum se derulează lucrurile atunci când intervine factorul politic în viaţa unei bănci. Apropo, că tot vorbim de politică, “bancherul cu experientă” va avea afinităţi peneliste sau pediste? Dacă există motive întemeiate pentru schimbarea conducerii de la CEC, atunci Ministerul Finanţelor trebuie să angajeze un bancher fără culoare politică, cu obiective clare de performanţă. Este cel mai corect faţă de contribuabilii acţionari.

aaa

“Top 5″ în 2008

Thursday, March 15th, 2007

Primele cinci locuri din sistemul bancar românesc sunt disputate, după părerea mea, de şapte instituţii de credit - BCR, BRD, Raiffeisen Bank, UniCredit Ţiriac Bank, Banca Transilvania, Bancpost şi Alpha Bank, care au şanse mai mari sau mai mici de a intra în “Top 5″ la finalul anului 2008. În privinţa primelor două poziţii se poate spune că lucrurile sunt destul de clare: BCR şi BRD sunt ţintuite bine şi nu par a fi în situaţia de a fi surclasate. Mai jos - pentru locurile trei, patru şi cinci - trecerea timpului poate aduce în prim-plan surprize de proporţii. Prima ar fi că este foarte probabil ca Raiffeisen Bank să piardă locul trei, în condiţiile în care cota de piaţă proprie se diminuează văzând cu ochii. În funcţie de dimensiunea acestei scăderi şi de nivelul creşterii înregistrate de principalii competitori - Banca Transilvania (acum pe locul 5 cu 4,7%), Bancpost ( locul 6 cu 4,5%) şi Alpha Bank (locul 7 cu 4,2%), “Topul 5″ din 2008 ar putea arăta altfel. Eu cred ca acest clasament va arăta astfel:

1. BCR

2. BRD

3. Banca Transilvania

4. Bancpost

5. Raiffeisen Bank

Este foarte posibil să mă înşel, în condiţiile în care sunt sigur că diferenţele dintre poziţiile 3, 4 şi 5 vor foarte mici. Voi ce credeţi?

aaa