Rolul femeilor în bănci
Thursday, March 8th, 2007Am urmărit acum vreo două seri o emisiune pe TVR1, la care au fost invitate numai femei de succes din diferite zone ale societăţii româneşti. N-am reuşit să mă dezlipesc de televizor nici un moment pe toată perioada talk-show-ului, moderat de un bărbat: Liviu Mihaiu. Nu numai pentru că frumuseţea acelor doamne era ca un magnet pentru ochii oricărui bărbat, ci şi pentru că discuţia a fost cu adevărat captivantă. Ideile excepţionale despre România, despre lipsurile ei, despre rolul femeii în societate, despre relaţia bărbat-femeie şi alte asemenea puncte sensibile au constituit elemente ce nu puteau fi trecute cu vederea. Liviu Mihaiu nu s-a sfiit, la un moment dat, să recunoască că ar fi fericit dacă România ar fi condusă de femei.
Pornind de acest punct de vedere, aruncând o privire în sistemul bancar, putem observa că, mai mult decât în orice alt domeniu din România, femeile şi-au câştigat un rol de frunte. De la doamnele care conduc instituţii de credit din poziţia de preşedinte, director general sau vicepreşedinte până la domnişoarele care încearcă să îmbine frumuseţea naturală, farmecul şi cunoştinţele universitare pentru a ne convinge să acceptăm creditul de care avem nevoie, femeile reuşesc să devină poveşti de succes. Nu ştiu foarte bine cum se văd lucrurile din interior, însă din ce am văzut din afară femeile contează în bănci. Şi asta este cel mai important!
La mulţi ani tuturor doamnelor. Gânduri bune pentru ale noastre mame, soţii şi fiice! Fără ele n-am exista! Şi chiar dacă am exista, sigur n-am conta!

