Prostul obicei al băncilor din România de a trata variabilitatea dobânzilor la credite după cum le convine, fără a consemna în contracte modul de calcul şi indicii de referinţă, nu putea trece neobservat la infinit. Banca Naţională, organismul cel mai în măsură să ia atitudine în acest caz, s-a trezit în al nouălea ceas şi vorbeşte deschis în ultimul raport asupra stabilităţii financiare despre această deprindere vicleană a instituţiilor de credit. “Există o rigiditate a ajustării în jos a ratelor de dobândă la creditele curente comparativ cu ratele practicate la creditele noi, ceea ce poate sugera şi proliferarea unor clauze contractuale de pseudo-fixare a dobânzilor (când tendinţa este descrescătoare) şi implicit o menţinere a unui serviciu al datoriei ridicat. Spre exemplu, există produse de credit ce stipulează variabilitatea dobânzii, însă nu specifică referinţa, iar în cazul diminuării ratei de dobândă pentru noile produse de creditare, dobânda pentru produsele de creditare anterioare nu se modifică” - acesta este textul din raportul BNR care face referire la năravul neortodox al bancherilor mioritici. Chiar dacă, în fapt, poziţia Băncii Centrale este mai degrabă subtilă decât fermă şi ameninţătoare, este de apreciat pasul înainte pe care-l face instituţia sub a cărei supreveghere îşi desfăşoară băncile activitatea. Nu pot să nu remarc însă că acest pas înainte nu este suficient pentru a obliga băncile să-şi trateze clienţii cu respect şi corectitudine. Este înspăimântător faptul că cele mai multe plângeri ale clienţilor operate la  Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au ca motivaţie contractele “strâmbe” ale băncilor. Românii păcăliţi se revoltă pentru că plătesc de ani de zile aceleaşi dobânzi, în condiţiile în care în contracte scrie negru pe alb că dobânda este variabilă. Mai mult, aceleaşi produse au astăzi dobânzi cu mult mai mici pentru noii clienţi.

Găselniţa dobânzii fixe la credite a fost speculată şi de băncile din România din două motive: pe de o parte pentru a fenta restrictivitatea Băncii Naţionale, iar pe de altă parte pentru a motiva potenţialii clienţi să aleagă produsul seduşi de un preţ mai mic. În fapte, dobânda fixă, mai mică decât cea variabilă, permite contractarea unui împrumut mai mare şi dă creditului un cost vizibil mai mic pentru prima parte (de regulă cel mult doi ani!) a perioadei de rambursare. Lucrurile se complică considerabil după acest interval, când banca modifică dobândă. La acest moment, clienţii se văd puşi în situaţia de a scoate din buzunar mai mulţi bani în fiecare luna pentru a-şi achita ratele. Aproape toate băncile care au abordat agresiv piaţa de retail-banking mizează în prezent pe creditele cu dobândă fixă: BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, Bancpost, Alpha Bank, UniCredit Ţiriac Bank şi exemplele pot continua. Această situaţie este cu adevărat îngrijorătoare pentru români, în condiţiile în care notele de plată vor creşte consistent. Banca Naţională, Asociaţia Română a Băncilor şi alte instituţii autohtone trebuie să privească cu seriozitate problema, luând în calcul eventualitatea că există şi posibilitatea ca mulţi clienţi să nu poată susţine noile cheltuieli. Ce se poate întâmpla în acest caz? Fără îndoială, “analiştii dezastrelor financiare” ştiu cel mai bine. Cred că dobânda fixă la credite poate constitui principalul pericol pentru o presupusă supraîndatorare a populaţiei.

Am ales să comentez acest subiect, citind un articol cu această temă extrem de interesant despre situaţia similară din Marea Britanie (vezi aici). Chiar dacă englezii pot căuta salvarea în alte opţiuni pentru a se proteja de creşterea preţului creditului după expirarea perioadei de dobândă fixă, specialiştii de acolo privesc cu seriozitate problema. Mă întreb cât de îngrijoraţi trebuie să fie românii, în condiţiile în care clienţii băncilor din România nu au la dispoziţie soluţii alternative în cazul în care rata devine de nesuportat, aşa cum se întâmplă în Albion. Mai este de remarcat gradul de cunoaştere al pieţei şi modul de analiză amănunţită din Marea Britanie. Practic, englezii pot evalua în orice moment impactul pe care-l poate avea o anumită situaţie din piaţă asupra clienţilor, pe când pe meleagurile mioritice băncile nu comunică uneori nici măcar cum se va calcula dobânda variabilă după finalizarea perioadei de dobândă fixă. După cum se precizează în articolul citat, pentru un numar de aproximativ 2,8 milioane de clienţi englezi, care au contractat un credit ipotecar cu dobândă fixă, “perioada promoţională” se va încheia în următoarele 18 luni, rata urmând să crească cu cel puţin 16 procente. Ştie cineva câţi români au apelat la credite cu dobândă fixă? Cunoaşte cineva o soluţie alternativă pentru românii care sunt în situaţia de a nu mai putea să plătească rata după perioada de dobândă fixă?…

PS. - Ştiam că o să spuneţi refinanţarea, însă, să fim serioşi, această modalitate nu va aduce nimic nou în situaţia dată. Poate doar nişte cheltuieli suplimentare!!!