Bancherii discută tot mai aprins în ultima vreme (vezi şi forumul www.cafeneauabancara.ro) despre obiceiul mai nou al băncilor de a-i pune să semneze un act adiacent la contractul de muncă, prin care îşi iau angajamentul că dacă vor pleca la altă instituţie de credit într-un orizont de timp pre-stabilit trebuie să achite o sumă de bani. Lipsa de oameni calificaţi şi nevoia tot mai mare de personal resimţită în primul rând din cauza dezvoltării agresive a reţelelor teritoriale au forţat băncile să investească sume imense în cursuri şi training-uri de specialitate. Aşa se face că mulţi tineri au posibilitatea de a învăţa rapid secretele banking-ului, fără să-i coste nimic şi, pe deasupra, să capete un loc de muncă. Toate bune şi frumoase până la momentul la care primesc o ofertă tentantă de la altă instituţie financiară şi îţi iau tălpăşiţa. Pentru a le tăia elanul, unele bănci au introdus o taxă pe care trebuie să o achite orice angajat care a fost instruit şi după o perioadă de timp foarte mică vrea să-şi schimbe locul de muncă.

Se pare că numai aşa banca are siguranţa că banii cheltuiţi cu pregătirea profesională a angajaţilor nu sunt aruncaţi pe fereastră (sau mai grav contribuie la dezvoltarea altor bănci!!!), din cauza faptului că multe persoane se mută nestingherite (destul de des!) de la o instituţie de credit la alta. Această taxă pe demisie (aşa cum au poreclit-o bancherii!) dă fiori reci multor salariaţi, însă betonează relaţia dintre cele două părţi. Ceea ce este important de specificat se referă la faptul că taxa pe demisie este o noutate, numai dacă ne referim la marea masă a salariaţilor din instituţiile financiare, pentru că oamenii din top management erau familiarizaţi deja cu această practică.

Chiar dacă ştiu că taxa pe demisie nu este o necunoscută pentru angajaţii din marile bănci din România - precum BCR, BRD sau Raiffeisen Bank, am folosit în titlu sintagma “curajul nebun al Băncii Transilvania” pentru a scoate în evidenţă pasul excelent făcut de clujeni. Este de notorietate faptul că foarte mulţi zâni şi zâne şi-au pus în slujba altor instituţii bancare experienţa şi cunoştinţele acumulate la Banca Transilvania. Cele mai elocvente exemple în acest sens sunt BRD, Bancpost şi Credit Europe Bank care s-au întărit cu profesionişti de la Banca Transilvania. Pentru a-şi menţine echipa intactă, instituţia bancară de la Cluj a pus o taxă de 1.000 de euro pentru toţi angajaţii care participă la cursuri de specializare şi vor să plece în mai puţin de un an la altă bancă. Pentru oamenii de frunte din bancă, taxa pe demisie este mai mare şi are valabilitate timp de doi ani. Practic, cei care vor să plece în perioada stabilită contractual sunt nevoiţi să achite training-urile urmate gratuit în postura de angajaţi ai Băncii Transilvania.

Cam asta ar putea fi concluzia poveştii creditelor relaxate. Înainte de noile norme de creditare, bancherii protestau faţă de restrictivitatea Băncii Naţionale. Acum când numeroase instituţii de credit aşteaptă avizul BNR pentru împrumuturi cu avans mai mic de 25% şi cu grad de îndatorare dublu, bancherii simt dorul răului anterior. Ei cred ca era mai uşor pentru românii cu venituri mici să acceadă la un credit în vechile condiţii, cand nu se punea problema scăderii din salariu a cheltuielilor de subzistenţă. Nu sunt departe de adevăr, în condiţiile în care indiferent de nivelul venitului unei familii, băncile au obligaţia de a elimina cel puţin 245 lei pentru fiecare membru. Acest amănunt a făcut ca voci din piaţă să susţină ideea că multe bănci ar fi tentate să dea credite cum au dat şi până acum, fără să mai apeleze la noile norme. Nu ştiu cât de posibil ar fi acest lucru din punct de vedere legal, ceea ce ştiu însă este faptul că acele voci încearcă altceva decât să sară în apărarea săracilor. Pentru că pe aceştia din urmă oricum nu prea îi creditează nimeni, decât numai atunci când interesele o cer. Totul seamănă cu o abordare politică, în care pentru a obţine ceea ce vrei mizezi pe populism.