Archive for November, 2007

Meritele şi bubele Târgului BankingJobs

Friday, November 23rd, 2007

Prima ediţie a Târgului BankingJobs s-a încheiat. Evenimentul organizat de Multi Media Net, editor al publicaţiilor on-line www.bankingnews.ro si www.bankingjobs.ro, s-a derulat pe parcursul a două zile (21 şi 22 noiembrie), a strâns ofertele de muncă a 10 bănci şi a fost vizitat de peste 1.500 de persoane interesate de un job într-o instituţie de credit. Personal, mă declar mulţumit de cele 14 ore expoziţionale, încântat de realizările consemnate de acest târg şi recunoscător echipei Multi Media Net (Gabriela Dinu, Bogdan Popescu, Ludmila Cucia şi Cătălin Ciupercă) care a depus eforturi supraomeneşti. În acelaşi timp, consider că nu merităm în totalitate felicitările primite. Tot ceea ce am realizat nu ar fi posibil fără partenerii noştri. În concluzie, cred cu tărie că lucruri cu adevărat demne de luat în seamă se pot realiza numai împreună. Este clar faptul că BRD, Raiffeisen Bank, Citibank, Banca Transilvania, CEC, UniCredit Ţiriac Bank, MKB Romexterra Bank, Banca Românească şi Oxygen Consulting au fiecare în parte meritul propriu în toată această poveste. Dincolo de aceste elemente, nu vreau să omit însă faptul că inevitabil au existat şi puncte nevralgice.

Din dorinţa de a identifica opinia oficialilor băncilor, am realizat un sondaj în rândul expozanţilor, printr-un chestionar de feedback. Concluzia generală a fost că Târgul BankingJobs şi-a atins scopul. Reprezentanţii instituţiilor de credit s-au declarat cu adevărat mulţumiţi în primul rând de numărul şi calitatea CV-urilor selectate. Pe de altă parte, afluenţa vizitatorilor a fost catalogată de cei mai mulţi satisfăcătoare. Cele mai des întâlnite sugestii formulate de expozanţi s-au referit la dinamizarea şi optimizarea metodelor de promovare a evenimentului şi atragerea unui număr mai mare de companii. Am consemnat şi toate minusurile organizatorice semnalate de bancheri şi suntem pregătiţi să propunem soluţii şi să luăm măsuri pentru a nu le mai repeta la cea de-a doua ediţie a Târgului BankingJobs, din primăvara anului 2008, care se va desfăşura cel mai probabil la începutul lunii aprilie.

Închei prin a mulţumi, în mod special, pentru susţinerea activă domnului Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi al CEC, şi domnului Florin Luca, director executiv resurse umane la BRD. În acelaşi timp, transmit recunoştinţa mea colegilor de breaslă din mass-media, de la Ziarul Financiar, Business Standard, Libertatea, Evenimentul Zilei, Cotidianul, Gândul, Curierul Naţional, Curentul, Rompres, NewsIn, Hotnews etc., care au promovat cu profesionalism Târgul BankingJobs.

aaa

Economiseşti … de teama puşculiţei!

Tuesday, November 13th, 2007

Tot mai mulţi oameni se confruntă cu o problemă destul de gravă: nu reuşesc să economisească. Japonezii au dat viaţă unei idei ingenioase, menite să-i ajute cu adevărat să pună bani deoparte. Mai exact, au construit o puşculiţă care explodează, împrăştiind monedele în toate direcţiile, dacă posesorul uită pentru mai mult timp să pună bani la păstrare. Super tare!

aaa