… cel mai mult este faptul că a privit rece suficientele cazuri în care clienţii au fost nedreptăţiţi de către bănci. Chiar dacă avea destule argumente şi instrumente la dispoziţie pentru a întreprinde ceva, nu a mişcat nici un deget pentru a “ţine în frâu” băncile comerciale. Ultima “abatere” care-mi întăreşte punctul de vedere este reprezentată de modificările normei 10/2005 privind limitarea riscului de credit la persoanele fizice, unde se vorbeşte despre un indicator destul de sensibil, şi anume costul total al creditului. Credeai cumva că Banca Naţională foloseşte această sintagmă pentru a apăra interesele clienţilor? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci te-ai înşelat amarnic. S-a gândit la această noţiune pentru a putea limita apetitul românilor pentru credite.