* Gigi Becali a organizat un “concurs” de credinţă în rândul elevilor de la Colegiul Economic “A. D. Xenopol” care participau la Balul Bobocilor. “Cine ştie Crezul primeşte de la mine 5.000 de euro”, şi-a ispitit audienţa Războinicul Luminii în faţa camerelor de luat vederi. Şi aşa am putut vedea cu toţii la tv cum frânturi de rugăciune rostite în hohote de râs sunt “premiate” cu mii de euro.

* Un profesoraş din Buzău cu nume de sfânt proroc (Moise!!!), susţinut de o gaşcă de organizaţii non-guvernamentale, s-a arătat deranjat de icoanele şi crucile de pe pereţii unităţilor de învăţământ. Pornind de la ideea că aceste simboluri ortodoxe ar putea provoca discrimare în rândul elevilor şi profesorilor, Emil Moise a cerut Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nici mai mult nici mai puţin decât interzicerea în şcoli a icoanelor şi a crucilor!

Cele două extreme s-au “întâlnit” într-un talk-show la Naţional Tv: unul la telefon, celălalt în studioul emisiunii. Evident, s-au jignit reciproc!!!

P.S. - Cînd eram copil, bunica mi-a oferit o cărticică de rugăciuni, pe care o citeam în momentele grele. Mă învăţase că nu este bine să mă rog pentru bani, ci pentru sănătate şi împlinire. Elev fiind, în zilele mai grele în care urma să fiu ascultat la tablă, spuneam în gând “Tatăl nostru” pe tot drumul, de acasă la şcoală. Şi la oră, atunci când profesoara îşi alegea la întâmplare “victimele” din catalog, mă rugam să nu fiu eu cel “tras din urnă”. Atunci nu primeam bani şi nu aveam icoane la şcoală pentru a mă ruga!

Câştigarea unui premiu, primirea unei distincţii sau nominalizarea in cadrul unui top constituie pentru banci un motiv (valabil!) de bucurie. Nu pot însă să înţeleg şi, în acelaşi timp, să accept explicaţiile ce stau la baza acelui succes. De cele mai multe ori, bancherii se întrec în declaraţii cât mai pompoase despre măreţia strategiilor aplicate, despre inteligenţa managementului şi/sau despre inovativele produse.

Nu puţine sunt comunicatele de presă în care epitete săltăreţe pun la grea încercare răbdarea jurnalistului. Ca exemplu voi folosi BCR (fără însă a minimaliza importanţa unor alte instituţii de credit din România - BRD, Raiffeisen Bank etc., care pun şi ele accent pe “lauda de sine”!), pentru că fiind liderul sistemului bancar românesc obţine cele mai multe premii. Global Finance desemnează BCR “cea mai bună bancă din România”, prilej pentru a pune în acţiune o declaraţie “grea”: “Premiul reconfirmă dinamismul băncii, viteza şi capacitatea BCR de creştere şi de adaptare la cerinţele pieţei prin diversificarea continuă a gamei de produse şi servicii, calitatea şi eficienţa de înalt nivel a activităţii noastre, care pune pe primul plan crearea de valoare”.

Dincolo de toate aspectele ce ţin de capabilităţi, voiţă, putere şi intuiţie, succesul presupune şi ceva noroc. Mai mult sau mai puţin! Nu sunt mulţi cei care recunosc “valoarea” acestui factor în reuşita lor. M-a surprins declaraţia lui Ionuţ Pătrăhău, pe care l-am întrebat cum a reuşit Banca Transilvania să devină cel mai puternic business privat autohton: “Un grup de oameni a avut norocul să facă ceea ce a trebuit, cum a trebuit, atunci când a trebuit”. Nu s-a hazardat în creionarea unei demonstraţii cu şi de efect, ci a oferit o explicaţie simplă şi interesantă. A mers pe mâna ”bulanului” său, şansa Băncii Transilvania şi norocul care ţine cu cei puternici.